Etica Publicării şi Politica – Open Access

Revista aderă la principiile formulate de Committee on Publication Ethics (COPE) și aplică o politică de toleranță zero față de orice formă de conduită academică neetică. Sunt interzise în mod explicit: utilizarea neatribuită a formulărilor aparținând unui alt autor, chiar și în cazul unor idei intrate în sfera cunoașterii comune, atunci când formularea este specifică; plagiatul în toate formele sale (integral, parțial, prin parafrazare neatribuită); atribuirea incorectă sau frauduloasă a paternității; utilizarea neautorizată a datelor, rezultatelor sau materialelor vizuale. Toate manuscrisele sunt verificate cu ajutorul unor programe specializate de detectare a similitudinilor (Turnitin, iThenticate). Cazurile suspecte sunt supuse unei analize editoriale riguroase. În cazul în care se constată coincidențe semnificative cu alte lucrări, autorii sunt notificați și textul este evaluat suplimentar din perspectiva eticii academice.

Revista Studii Clasice poate fi accesată gratuit online de către utilizatori, în termenii stabiliţi de Declaraţia de la Berlin privind Accesul Deschis la Cunoaştere în Ştiinţe şi Umanioare.